Proiectul se desfășoară în perioada 2 octombrie - 1 decembrie 2023, și este susținut financiar de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.
Implementarea acestui proiect este posibilă datorită colaborării strânse între Asociația Pro Dezvoltare Dacia (APDD) din Drăgășani - România și D'Antilles & D'Ailleurs (DA & DA) din Martinica - Franța.
Scopul principal rămâne neschimbat: dezvoltarea și promovarea conștientizării în privința sustenabilității în România. În cadrul proiectului, se organizează ateliere cu teme specifice, oferind participanților o șansă unică de a învăța și de a contribui la protejarea mediului înconjurător și la promovarea unui stil de viață sustenabil.
Ieri, 12 octombrie 2023, cei trei voluntari din Martinica, au prezentat la Biblioteca Municipală Drăgășani acest proiect, elevilor de la Colegiul Național ”Gib Mihăescu”. Cele două clase care au participat la acest eveniment au fost însoțite de prof. Ramona Iuliana Corendea. Voluntarii i-au antrenat în diverse jocuri menite să aprofundeze limbile engleză, franceză și română, au arătat diverse aspecte legate de zona din care vin, de asemenea au lucrat în echipe pentru realizarea unor mesaje tematice iar în final toți participanții s-au așezat într-o formă ce a vrut să reprezinte o inimă având la mijloc voluntarii și drapelele celor două țări. Elevii au fost invitați să se înscrie în astfel de proiecte care sunt total gratuite.
Bibliotecar:
Cristina Prunel-Bărbulescu;
Alecsandrina Bătae;
ing.sistem, Romeo Istocescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu