Pasiunea scriitorului pentru viaţa oraşului a lãsat multor critici impresia cã acesta este un tip gregar, vulgar, fără instrucţie, ironic şi incult. Un prim moment de contestare vine de la un critic cunoscut, Eugen Lovinescu, care consideră că opera lui Caragiale este perisabilă în timp: ,, Eroii lui Caragiale sunt reprezentativi, dar numai pentru o epocă mărginită; ei sunt tipici, în închegarea lor intră ceva şi din sufletul omenesc din toate vremile, dar intră totodată şi prea multe lucruri legate de nişte împrejurări restrânse, ce tind să dispară cu desăvârşire”[1].
Cu toate acestea, se evidenţiază şi critici care îl susţin pe dramaturg şi resping prin lucrările lor toate atacurile îndreptate către Caragiale. Unul dintre ei este Titu Maiorescu, care în lucrarea Comediile domnului Caragiale apără personajele şi situaţiile expuse în piesele de teatru caragialiene, afirmând că toate sunt inspirate din viaţa societăţii din acea vreme, înlăturând orice acuzare de imoralitate adusă la adresa scriitorului (,, În acest caleidoscop de figuri [...] d. Caragiale ne arată realitatea din partea ei comică.”[2]).
În operele sale, Caragiale râde de toate aspectele din societate (copii şi mamele acestora sau doamne graţioase), acest fapt fiind catalogat de critici drept cinism, maliţiozitate şi lipsă de respect faţă de cele sfinte.
Proza lui I. L. Caragiale împleteşte elemente ale realismului, elemente naturaliste ( În vreme de război, O făclie de Paşte ) şi elemente ale fabulosului popular ( La hanul lui Mânjoală, Calul dracului ).
În schiţele scriitorului există o relaţie importantă între narator şi personaje, primul încercând diferite roluri: narator detaşat, precum întâlnim în schiţa Luna de miere, narator justiţiar, în schiţa Bubico sau naratorul care îl judecă pe omul deosebit, cu principii, ca şi cum ar fi un caraghios ( Dascăl prost ).
Ion Luca Caragiale se face cunoscut ca un apărător înfocat al operelor sale, purtând lupte grele cu editorii şi încercând să îi convingă pe aceştia să îi respecte textul original, cu tot cu punctuaţie şi ortografie. Astfel el trimite numeroase scrisori către prieteni în care face reproşuri în legătură cu această situaţie, demonstrându-şi astfel conştiinţa de scriitor impecabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu