vineri, 18 septembrie 2020

Proiectul național ” Cartea pe roți”

 Vineri, 18 septembrie 2020, Librăria ”Humanitas”, va poposi în municipiul Drăgășani, începând cu ora 10, în Parcul Central de lângă Primărie, în cadrul proiectului național ”Cartea pe roți”. Este vorba despre o autorulotă încăpătoare care are pe rafturi o selecție de câteva mii de titluri, de la cele mai importante edituri. Așezarea logică a cărților ne ajută să ne orientăm imediat spre zona de noutăți, spre romanele premiate recent, cărțile pentru copii și cele de science fiction, istorie, filozofie, spiritualitate sau știință. Cărțile vor avea prețuri mai mici cu 10% ca pe site.

  Librăria ”Humanitas” a donat Bibliotecii Municipale Drăgășani, un număr de 100 de cărți din mai multe domenii, în valoare de 3984,2 lei fără TVA, în vederea participării la îmbogățirea fondului de carte al bibliotecii. Le mulțumim frumos pentru acest gest minunat și le suntem profund recunoscători pentru interesul acordat instituției noastre.

Bibliotecar,

Cristina Prunel-Bărbulescu








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu