miercuri, 22 decembrie 2021

Magia sărbătorilor de iarnă

Atmosfera de Crăciun ne aduce bucurie şi ne aminteşte cu precădere de anii copilăriei, de emoţia aşteptării împodobirii bradului, de clipa la care visăm să-l întâlnim pe Moş Crăciun.

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai importante sărbători creştine, Crăciunul e aşteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă, uneori chiar şi de religie. Sigur te gândeşti cu drag la cadourile lui Moş Crăciun, la colinde, la mirosul de brad şi la vâscul din pragul uşii. Şi, cu siguranţă, experienţele personale au încărcat astfel de clipe magice cu semnificaţii proprii. Dar mai mult decât atât, tradiţiile legate de Crăciun aduc simboluri naturale vechi de sute de ani.

Bradul de Crăciun

Bradul deţine rolul principal în perioada Crăciunului. Împodobitul acestuia este cel mai îndrăgit obicei de sărbători, datorită simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru că este împodobit de întreaga familie), bucurie şi fericire (pentru că sub el sunt puse cadourile), magie (se spune că Moş Crăciun nu vine în casele unde nu e brad), viaţă, trăinicie şi sănătate (pentru că este mereu verde, chiar şi când afară e zăpadă). Practic, bradul a devenit centrul sărbătorilor de iarnă!

Şosete tricotate, crenguţe de brad şi de vâsc, globuleţe, fundiţe, ghirlande colorate, oameni de zăpadă, steluţe şi fulgi, toate te vor ajuta să intri în atmosfera de sărbătoare.

Sărbătorile de iarnă pun în evidență numeroase tradiții și obiceiuri ce diferă de la o zonă la alta. Colindele răsună peste tot aducând bucurie și binecuvântare în casele tuturor.

La Biblioteca Municipală Drăgășani expoziția de carte, cu cărți tematice pentru toate vârstele, cu colaje ce conțin tradiții și obiceiuri din toată lumea și în mod special din Oltenia, precum și decorațiunile, jucăriile, brăduțul vă așteaptă să le admirați măcar virtual. Chiar dacă sala bibliotecii nu mai este animată în această perioadă de serbările minunate de la grădinițele și școlile din oraș, din cauza pandemiei, spiritul sărbătorilor trebuie să fie la fel de magic.

Sărbători fericite!

Bibliotecari:

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

ing.sistem, Romeo Istocescu

 




































 

miercuri, 15 decembrie 2021

Proiect ”Impact profesional pentru angajați”

 Ieri, 14 decembrie 2021, la Biblioteca Municipală Drăgășani,  reprezentanți ai Fundației Orizont din Craiova,au prezentat Proiectul ”Impact profesional pentru angajați”. Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea calității resurselor umane din regiunile Sud-Vest Oltenia, Centru și Nord-Vest și creșterea nivelului de calificare al angajaților prin programe de formare profesională continuă, corelate cu nevoile pieții muncii și prin crearea unei atitudini proactive în ceea ce privește formarea profesională a angajaților.

Bibliotecar:

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

ing.sistem, Romeo Istocescu.









vineri, 3 decembrie 2021

”Proiectul A.C.C.E.S. - Asistență pentru Creșterea Calității vieții și Egalitate de Șanse pentru vârstnici ”

 Joi, 2 decembrie 2021, la Biblioteca Municipală Drăgășani, domnul primar Cristian Nedelcu, a prezentat Proiectul ”A.C.C.E.S. - Asistență pentru Creșterea Calității vieții și Egalitate de Șanse pentru vîrstnici”, implementat de Primăria Municipiului Drăgășani, conform contractului POCU/436/4/4/126733. Acest proiect are ca obiectiv general creșterea calității vieții persoanelor vârstnice din Drăgășani, expuse riscului de excluziune socială și asigurarea egalității de șanse pentru o viață sănătoasă, activă și demnă. Deopotrivă , proiectul are ca scop reducerea numărului de persoane vîrstnice din municipiul Drăgășani care se află în situații de vulnerabilitate , prin furnizarea de servicii sociale integrate de calitate, adaptate nevoilor specifice. În acest sens , proiectul propune dezvoltarea și eficientizarea serviciilor sociale furnizate vârstnicilor din municipiul Drăgășani, în cadrul centrului de zi existent, prin lărgirea gamei de servicii și activități dedicate acestora, perfecționarea personalului, îmbunătățirea bazei materiale și implementarea unor metodologii de lucru bazată pe abordarea integrată și ndividualizată a serviciilor și stimularea participării active a vîrstnicilor în societate.

Bibliotecar:

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

ing. sistem, Romeo Istocescu