luni, 18 ianuarie 2016

Ziua Culturii Naționale - 166 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu

 Evenimentul dedicat Zilei Culturii Naționale și implicit poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naștere s-au împlinit 166 de ani, s-a derulat vineri, 15 ianuarie 2016, începănd cu ora 14.00,  în Sala ”Mugur Isărescu”din incinta Primăriei municipiului Drăgășani ( în bibliotecă se fac lucrări de recondiționare). Au colaborat la realizarea programului : Asociația Culturală ”Rusidava”, Biblioteca Municipală Drăgășani și Primăria municipiului Drăgășani. Acțiunea a început cu alocuțiuni tematice legate de această sărbătoare culturală susținute de Cristina Prunel-Bărbulescu, bibliotecar la Biblioteca Municipală Drăgășani și Marian Bărăscu, președintele Asociației Culturale ”Rusidava”. A urmat prezentarea expoziției de pictură, autori Andrei Luță, profesor la Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” și la Clubul Copiilor și elevul Gabriel Ionuț Pruteanu, de la Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu”. Scurte incursiuni în opera poetului Mihai Eminescu, au fost făcute de profesorii Natalia Călinescu și Silviu Gongonea de la Liceul Tehnologic ”I.C. Brătianu”, aceștia au participat împreuna cu clasele de elevi la manifestare. Au mai luat cuvântul tot pe aceste teme: Viorel Trandafir, Alexandru Marinovici, Teodor Barbu. De asemenea un grup de elevi de la Școala Gimnazială ”Teodor Bălășel” din Ștefănești, însoțiți de domnul director Ilie Bucă, au susținut un moment poetic. Momentele literare au fost combinate cu muzică, cu lansări de carte, autor Puiu Răducan și recital poetic Marian Bărăscu, Constantin Triță, Ilie Amza, Georgeta Ionescu.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu











luni, 11 ianuarie 2016

Ziua Culturii Naționale


PROGRAM

Orele - 14,00  -  EXPOZIȚIE DE PICTURĂ
- Luță Andrei - grafică în cărbune;
- Pruteanu Ionuț - pictură în acuarelă.

 Orele 14,30
 - Expoziție cărți - opera Eminescu;
- Recital poetic - Eminescu;
- Expuneri despre opera Eminescu.

Orele 15,00 - LANSARE CARTE
„Odihnă din Nesomn” (cronici literare)
volum apărut la editura „Mircea cel Bătrân”
autor Puiu Răducan - Olănești.


Orele 16,00 - SEARĂ DE MUZICĂ ȘI POEZIE
Participă membrii cenaclului „Gib Mihăescu”
și „Asociația Culturală Rusidava”.

ORGANIZATORI:
- ASOCIAȚIA CULTURALĂ RUSIDAVA;
-BIBLIOTECA MUNICIPALĂ DRĂGĂȘANI;
-PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DRĂGĂȘANI.

Moderator Marian Bărăscu

Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu