luni, 18 iunie 2018

La revedere, grădiniță!

Grupa mare - Prietenii culorilor, a încheiat un nou capitol din acest an școlar. Pentru majoritatea copiilor a fost ultimul an de grădiniță, ei și-au luat la revedere cu lacrimi în ochi de la acest loc minunat, care i-a întâmpinat cu atâta căldură la primul lor contact cu un program zilnic. Doamnele educatoare, Sidonia Istocescu și Roxana Buiculescu, i-au îndrumat cu dragoste și răbdare pe parcursul acestor ani și i-au făcut să îndrăgească atât de mult grădinița, să lege prietenii, să învețe nenumărate lucruri interesante, ce le vor fi de mare folos în următoarele etape ale vieții. Au cântat și au dansat, au recitat poezii, au primit diplome și au făcut multe, multe fotografii și filmulețe pe care le vor privi cu nostalgie peste ani.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu












vineri, 8 iunie 2018

Zilele municipiului Drăgășani



Programul manifestărilor:

Joi 7 iunie, ora 17.00 - Cinema 3D Drăgășani

Deschiderea oficială a manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Drăgășani
Aniversarea a cinzeci de ani de căsnicie a cuplurilor drăgășănene

Vineri 8 iunie, ora 12.00

Crosul Olimpic-Ediția 2018-Desfășurat sub genericul “Luna Olimpică”. Traseu Cinema 3D-Primăria Municipiului drăgășani

Vineri 8 iunie, ora 20.00 – Stadionul Municipal Drăgășani

Spectacol extraordinar muzică populară
Vor interpreta soliștii Niculina Stoican, Paula Butușină și Cristian Bănățeanu

Sâmbătă 9 iunie, Ora 9.30-10.00

Parada Portului Popular – Traseu tematic Cinema 3D Drăgășani – Amfiteatrul Batca

Sâmbătă, 9 iunie, Ora 10.00 – Amfiteatrul Batca

Festivalul Național de muzică și dans pentru copii Batca 2018- Ediția XIV

Sâmbătă, 9 iunie, Ora 20.00 – Stadionul Municipal Drăgășani

Fest Folk Batca 2018 – Ediția de vară
Concert extraordinar
Mega Tone
Mircea Vintilă & Pragul de sus
Compact

Duminică, 10 iunie, ora 10.00, Amfiteatrul Batca

Festivalul Național de muzică și dans pentru copii Batca 2018- Ediția XIV

Duminică, 10 iunie, ora 20.00, Stadionul Municipal Drăgășani

Spectacol extraordinar
Prometeu
Lora & Band
Reyna Vox


Bibliotecar, Cristina Prunel-Bărbulescu

marți, 5 iunie 2018

5 iunie - Ziua Învățătorului


În fiecare an, la 5 iunie, este sărbătorită Ziua Învăţătorului. Această dată a fost stabilită prin legea nr. 289 din 29 octombrie 2007.
Ziua de 5 iunie poartă semnificaţia zilei de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc. Elevii clasei a II-a Step by Step de la Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu”, au sărbătorit această zi la Biblioteca Municipală Drăgășani. Coordonați de doamnele învățătoare Liana Codreanu și Mihaela Spîrleanu, au făcut o vizită la bibliotecă, unde au primit informații despre serviciile oferite în cadrul acestei instituții, au citit fragmente din poveștile preferate, au răsfoit enciclopedii și au prefațat un program de lectură urmat de vizionarea unor filme tematice, programat pe fiecare lună în viitorul an școlar.

La mulți ani, tuturor cadrelor didactice!
 
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu