Cercetașii din Centrul local ”Tudor Vladimirescu” Drăgășani, s-au întâlnit la Biblioteca Municipală, ieri, 31 august 2017, la o ședință de lucru având ca scop pregătirea membrilor pentru participarea la un camp tematic într-o zonă în care pot să-și pună în valoare cunoștințele asimilate la geografie, istorie, abilitățile dobândite la cursurile de Crucea Roșie sau talentul privind arta culinară, înclinații muzicale, de dans,etc. În cadrul acestor campuri se organizează diverse ateliere de lucru, fiecare membru se înscrie acolo unde crede că se descurcă mai bine, se efectuează drumeții de orientare turistică, au loc acțiuni de ecologie. Și pentru că ieri am sărbătorit ”Ziua Limbii Române” au inclus pe ordinea de zi și scurte momente de lectură precum și de punere în evidență a diverselor modalități corecte sau greșite de exprimare, folosindu-se de anumite cărți de la bibliotecă. Astfel de ședințe de lucru se desfășoară periodic la bibliotecă, atât în timpul vacanțelor cât și în timpul școlii.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu
joi, 31 august 2017
joi, 6 iulie 2017
Fii verde! Be green!
Voluntarii Green Life au organizat miercuri, 5 iulie 2017, la Biblioteca Municipală Drăgășani un workshop de EDUCAȚIE ECOLOGICĂ în
care au împărtășit din experiența și ideile lor legate de aceasta temă, într-un mod non-formal și interactiv. Voluntarii veniți din Turcia, Spania, Iordania, Georgia și Ucraina au desfășurat mai multe activități cu elevii care participă la acțiuni ecologice, sportive și educative.
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu
joi, 29 iunie 2017
Concursul ''Vâlcea, colț de rai„ etapa locală
În perioada 10 aprilie 2017-10 iunie 2017, la Biblioteca Municipală Drăgășani, s-a derulat etapa locală a concursului ”Vâlcea, colț de rai”. Juriul format din Alina Rogobete, prof. de limba și literatura română și Cristina Prunel-Bărbulescu, bibliotecar, au desemnat următorii finaliști pentru etapa județeană:
Secțiunea POEZIE:
Premiul I, Codruța, cls. a VIII-a
Secțiunea POEZIE:
Premiul I, Codruța, cls. a VIII-a
Din calea luminii
Au dreptate când fug speriați
Din calea luminii liliecii si șerpii,
Buha pe întuneric, să slujească un horn?
Sunt pe lume 2 comunități:
Vietăți ale beznelor
Și vietăți ale luminii
Interesant…
O parte a lumii slujește lumina
O alta întunericul.
Sunt vietăți ale hrubelor
Crescute în grote.
Și am văzut ieșind din hău
Mai închiși la culoare și cu toții închinați la rău
E partea dintre ei care fug de lumina
Aleargă pentru a putea sa scape
Și scapă cum pot în umbra îndoielii
Ei, suflete pereche-n noapte
Au fost ținuți în brațe la botez greșit pe masă
Și s-au privit în oglindă pe partea din dos
Să fim imparțiali: CINE ÎNTRECE LUMINA?
Ce s-ar putea pune în locul ei?
Cum să o înlocuim?
Ce facem cu întunericul…rău necesar?
Îl ocrotesc unii și totuși se poartă
Câte și câți nu se plămădesc în grote și-n întuneric!
Câți nu-și duc viața în găuri ca șerpii
….și ies iar la
soare?
Prin despicături de stâncă umede,
Și sunt ce nasc beznele întunericului
…..unde nu face ochi soarele!
…..unde e rânced!
…….unde miroase urât!
Nu ne învinuim singuri iubind întunericul,
Și încercând să dăm la o parte lumina?
În dos multe de despică
Urmează întrebarea diabolica ,,CINE MĂ VEDE?,,
,,CINE ȘTIE CE FAC EU?,,
Dar poți ține sudoarea luminii?
Poți smulge florilor mirosul?
E oare adevărat că nimeni nu te vede in întuneric?
Dar totul va ieși la iveală
Mai devreme sau mai târziu
Când nu te aștepți…..
CODRUȚA
joi, 15 iunie 2017
A sosit vacanța mare!
Ieri, 14 iunie 2017, preșcolarii de la Grupa mare A, de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Drăgășani, sub atenta îndrumare a doamnelor educatoare Sidonia Istocescu și Roxana Buiculescu, i-au încântat pe părinți, bunici, verișori, prieteni și alți cunoscuți invitați la serbarea de sfârșit de an școlar, ce a avut loc la Biblioteca Municipală Drăgășani. Au dansat cum s-au priceput ei mai bine, dansuri populare, dansuri moderne, au cântat diverse cântece ale copilăriei, au recitat poezii și de asemenea au susținut și un program cu cântece și poezii în limba engleză. La final au primit portofolii cu materiale educative , diplome și medalii.
Felicitări pentru programul oferit! Vacanță plăcută!
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu
Felicitări pentru programul oferit! Vacanță plăcută!
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu
miercuri, 14 iunie 2017
Festivalul Național de Muzică și Dans ”Batca” Ediția numărul XIII
Festivalul
Național de muzică și dans "BATCA" ed. a XIII-a, desfășurat în
perioada 10-11 iunie 2017, în cadrul Zilelor Municipiului Drăgășani s-a încheiat duminică.
Festivalul BATCA, a fost conceput ca un spectacol
pentru toate gusturile si își propune să realizeze un schimb de
experiență, o confruntare
interdisciplinară, estetică și artistică între, dansul modern- dansul
popular,
muzica ușoară – muzica populară, profesori-profesori și elevi-elevi. Au
participat copii și adolescenți din toată țara, cu vârste cuprinse
între 6-19 ani.Felicitări tuturor participanților!
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


































