miercuri, 28 aprilie 2021

”Tradiții și simboluri de Paști”, la Biblioteca Municipală Drăgășani



Ca orice sărbătoare importantă pentru români, Paștele este marcat, în fiecare an, de numeroase tradiții și obiceiuri care îl însoțesc. Cultura noastră a fost mereu bogată în tradiții, așa că nu trebuie să ne mire faptul că ele se deosebesc de la regiune la regiune, fiecare zonă a țării având obiceiuri specifice. Cu toate acestea, există tradiții la care ținem cu toții, indiferent de zona în care ne găsim.

 

Spre exemplu, în toată țara se obișnuiește să întâmpinăm o sărbătoare așa mare cum e Paștele printr-o curățenie generală a casei. Aceasta nu are doar un rol practic, ci și un rol simbolic, mai ales în contextul în care mulți români țin postul Paștelui: curățirea, fizică și spirituală, înainte de sărbătoarea Învierii și pregătirea pentru a primi “lumina” în case și în suflet.

 

Vopsirea ouălor, cel mai adesea în culoarea roșie, este o tradiție pe care o respectă cu sfințenie toți creștinii. Nu există masă de Paște pe care să nu fie prezent coșul cu ouă roșii, din care să se servească familia și prietenii, ciocnind și rostind tradiționalul “Hristos a Înviat!”. În unele zone ale țării, există chiar obiceiul ca ouăle să fie încondeiate cu măiestrie, în modele deosebit de frumoase, printr-o adevărată artă transmisă din generație în generație. Tradiția spune că cei care ciocnesc un ou în ziua de Paște se vor întâlni și în viața de apoi.

 

Noaptea de Înviere este de asemenea foarte importantă pentru toți românii. În acea noapte, părinți, copii și bunici merg împreună la biserică și așteaptă momentul de la miezul nopții, când preotul anunță Învierea Domnului și începe să împartă lumină. Conform credințelor populare, este important ca pe drumul parcurs până la întoarcerea acasă, lumânarea să rămână aprinsă, pentru că acest lucru va aduce binele în casă. Tot tradiția este cea care spune că lumânarea din noaptea de Înviere trebuie păstrată în casă pentru că, dacă acea casă se confruntă cu greutăți de-a lungul anului, lumânarea poate fi din nou aprinsă, iar lumina ei poate alunga greutățile.

 

Dimineața de Paște este însoțită de ciocnitul ouălor și de mâncatul “paștilor”, mici bucățele de pâine sfințită, aduse de la biserică după slujba de Înviere. În unele regiuni, în dimineața de Paște există și obiceiul ca într-un vas să se pună apă rece, proaspătă, iar în ea să se scufunde un ou roșu. Se spune că cei care se spală în acea dimineață pe față cu apa astfel pregătită și care-și ating pielea de oul scufundat, vor rămâne rumeni în obraji tot timpul anului, la fel ca oul roșu de Paște.

 

O tradiție mai puțin marcată religios, dar la fel de plăcută pentru toți este aceea de “a te înnoi” de Paște. De obicei, “să te înnoiești” se referă la a purta ceva nou, îmbrăcăminte sau încălțăminte, însă în ultimii ani tradiția s-a extins la tot felul de alte obiecte pe care oamenii și le doresc sau de care au nevoie. Uneori, aceste obiecte pot fi chiar cadourile aduse de Iepurașul de Paște, și aceasta fiind o tradiție destul de recentă, dar fără îndoială apreciată și așteptată cu entuziasm de către toți copiii.

Vă dorim ”Sărbători binecuvântate!”

 

Bibliotecar:

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae;

Ing.sistem, Romeo Istocescu







































 

vineri, 23 aprilie 2021

Simpozion aniversar - ”Gib Mihăescu-127 de ani de la naștere”

 Vineri, 23 aprilie 2021, la Biblioteca Municipală Drăgășani, s-a derulat un eveniment deosebit, care a marcat atât personalitatea scriitorului Gib I. Mihăescu, la aniversarea a 127 de ani de la naștere cât și sărbătorirea Zilei bibliotecarului, Zilei cărții și a dreptului de autor. Au fost rostite alocuțiuni, a fost prezentată biografia lui Gib I. Mihăescu, ilustrată și printr-o expoziție de carte, de asemenea în cadrul programului, au fost lansate cărți scrise de autorii prezenți, au fost momente de recital poetic îmbinate cu muzica. Au participat la eveniment următorii invitați:

-Viceprimarul, Adrian Zăuleț;
-Consilierii Consiliului Local Drăgășani;
- Liliana Jianu, poet din Drăgănești Olt;
- Nicolae Dinescu, prof univ, președintele U.Z.P.R filiala Vâlcea;
- Televiziunea ETALON VL;
-Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Antim Ivireanul Rm. VL.
- Ion Horăscu;
- Pandele Jianu, interpret muzică ușoară din Drăgănești Olt;
- Dan Mitrache, poet din Bălcești VL;
- Constanța Triță, poet din Piatra Olt;
-Marian -Teodor Popescu, poet din Pitești;
-Predescu Valerica, poet, actor prof. din Drăgășani;
-Ilie Amza, vicepreședinte la Asociația Culturală Rusidava Drăgășani;
-Christine Bernadette Rousseau, poetă și prozatoare din Pitești, redactor șef al revistei de cultură, Cuvântul Argeșan.
-George Tulea, vicepreședinte Rusidava Culturală;
- Rodica Tulea, director editura KITCOM;
-Mielcioiu Boștină, interpret muzică FOLK din Drăgășani;
-Bucă Ilie, prof, istoric din Drăgășani;
-Liviu Lazăr, prof, preot din Drăgășani;
-Dan Șalapa, scriitor din Turnu Severin;
-Floarea Nițescu, poet popular.


 
ORGANIZATORI:

-Primăria Municipiului Drăgășani;
-Consiliul Local Drăgășani;
-Biblioteca Municipală Drăgășani;
-Asociația Rusidava Culturală;
-Editura și Tipografia Kitcom.
Casa Memorială Gib. Mihăescu.
INIȚIATOR și MODERATOR
Marian Bărăscu
 
Bibliotecari,

Cristina Prunel-Bărbulescu;

Alecsandrina Bătae.

 
























”23 aprilie, o dată cu multiple semnificații”


 Ziua de 23 aprilie are multiple conotații pentru noi bibliotecarii și pentru municipiul Drăgășani în mod special.  În primul rând este o mare sărbătoare religioasă , Ziua Sf. Gheorghe, le urăm ”La mulți ani, tuturor sărbătoriților!” Tot astăzi se sărbătoresc: Ziua bibliotecarului și Ziua cărții și a dreptului de autor.În această perioadă de rezonanță deosebită pentru domeniul cărții și al bibliotecilor, dorim să le adresăm un sincer “La mulți ani” tuturor bibliotecarilor, cu urarea colegială să continue să își pună eforturile în slujba utilizatorilor și a împlinirii misiunii nobile a bibliotecii. Ne dorim să vă aducem în case Lumina Culturii şi încrederea că fiinţa umană are resursele necesare pentru a triumfa asupra încercărilor vieţii şi istoriei. Cu ocazia acestei aniversări vom dărui utilizatorilor bibliotecii cărți donate de Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanul” Rm.Vâlcea, mulțumim frumos pentru acest gest deosebit!

La data de 23 aprilie 1894 s-a născut scriitorul Gib I.Mihăescu, o personalitate de seamă a municipiului nostru. Se împlinesc astăzi 127 de ani de la nașterea acestuia, vom marca această dată printr-un simpozion aniversar.


Bibliotecari,

Cristina Prunel-Bărbulescu,

Alecsandrina Bătae,

Ing.sistem, Romeo Istocescu.










 

miercuri, 21 aprilie 2021

Simpozion aniversar ”Gib Mihăescu - 127 de ani de la naștere”

Vineri, 23 aprilie 2021, începând cu ora 13, va avea loc la Biblioteca Municipală Drăgășani ”Simpozionul aniversar ”Gib Mihăescu - 127 de ani de la naștere”.

INVITAȚI SPECIALI:

 
-Primarul Municipiului Drăgășani, Cristian Nedelcu;
-Viceprimarul, Adrian Zăuleț;
-Consilierii Consiliului Local Drăgășani;
- Liliana Jianu, poet din Drăgănești Olt;
- Nicolae Dinescu, prof univ, președintele U.Z.P.R filiala Vâlcea;
- Televiziunea ETALON VL;
-Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Antim Ivireanul Rm. VL.
-Alin Pavelescu, doctor, om de cultură din Drăgășani;
- Pandele Jianu, interpret muzică ușoară din Drăgănești Olt;
- Dan Mitrache, poet din Bălcești VL;
- Constanța Triță, poet din Piatra Olt;
-Gabriela Zidaru, poet din Drăgășani;
-Predescu Valerica, poet, actor prof. din Drăgășani;
-Ilie Amza, vicepreședinte la Asociația Culturală Rusidava Drăgășani;
-Marian Scorbureanu, interpret muzică FOLK din Drăgășani;
-George Tulea, vicepreședinte Rusidava Culturală;
- Rodica Tulea, director editura KITCOM;
-Mielcioiu Boștină, interpret muzică FOLK din Drăgășani;
-Doina Bonescu, poet din Craiova;
-Elena Popescu, scriitor din Drăgășani;
-Teodor Barbu, poet din Drăgășani;
-Bucă Ilie, prof, istoric din Drăgășani;
-Liviu Lazăr, prof, preot din Drăgășani;
-Familia Floroiu, urmașii scriitorului Gib. Mihăescu;
-Dan Șalapa, scriitor din Turnu Severin;
 
ORGANIZATORI:

-Primăria Municipiului Drăgășani;
-Consiliul Local Drăgășani;
-Biblioteca Municipală Drăgășani;
-Asociația Rusidava Culturală;
-Editura și Tipografia Kitcom.
Casa Memorială Gib. Mihăescu.
INIȚIATOR și MODERATOR
Marian Bărăscu
 
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Bărbulescu