Centrul de
Cercetaşi Vâlcea, coordonat de Nicolae Almaşi organizează a XVIII-a ediţie a
Campului Naţional “Cupa izvoarelor”, în perioada 25-28 iunie 2015 în oraşul
Brezoi.
La ”Cupa
izvoarelor” din acest an vor participa temerari, exploratori şi seniori în
patrule de 4-8 cercetaşi, însoţite de cel puţin un lider adult cu vârsta de
peste 21 de ani.
Timp de patru
zile se va desfăşura un program destul de dens, din care nu vor lipsi
hike-urile în munţii Lotrului, acţiunile sociale, activităţi în camp, ateliere
de istoria cercetasiei, supravieţuire, acordarea primului ajutor in accidentele
ce se pot produce în munţi, prevenirea accidentelor casnice, origami şi colaje,
împletituri, dezbateri, democraţie – drepturi şi libertăţi, limbajul
mimico-gestual, supravieţuire, educaţie civică, fotografie şi film, jurnalism,
tiroliană, tir, heraldică şi intervenţia pentru prevenirea pierderilor umane şi
materiale în cazul unor dezastre naturale. Un loc important îl vor avea în
programul reuniunii activităţile de cunoaştere a legendelor Văii Lotrului şi a
istoriei acestor locuri. În curând se vor împlini 100 de ani de la crâncenele
lupte din toamna anului 1916 duse de români (unii chiar în Regimentul 2
Infanterie Vâlcea) cu unităţile germane din Corpul Alpin Bavarez chiar aici în
munţii Lotrului şi pe Valea Oltului.
Le uram succes!
Bibliotecar,
Cristina Prunel-Barbulescu